M-am îngropat în abisul oaselor. M-am scufundat. Când mi-am strigat că sunt la fund am turnat peste mine marmura albă a ochiului meu stâng, să-mi întărească trupul moale de sub adâncul ce-l apasă. Am rămas acolo ca o sculptură vie, cu ochii morţi, sub apă, între oase. Acolo, în oceanul rece se-mprăştia ecoul vieţii.
Priveşte pământul
Din mâna ta caldă!
Priveşte mormântul
Pe trupul cel rece!
Din ceas de jăratic te-a ridicat Cuvântul.
Din fruntea ta albă va pleca tot gândul.
Ascultam ecoul jertfei:
Prometeu striga,înlănţuit, pe-o stâncă din Caucaz, iar vulturul îi potolea lui Zeus foamea, cu necaz.
Ana plângea iar zidul n-o oprea căci viaţa-i primea:
"- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!"
Ascultam ecoul păcii:
Ciobănaşul cum vorbea, prin frunte-i curgea gândul ce-l avea, moartea ce-o simţea, nunta ce-o visa:
"Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!..."
Ascultam jertfa vieţii:
"Eli, Eli, lama sabahtani?"
No comments:
Post a Comment