Monday, January 28, 2008

this one is in Romanian

bă! Am primit al nu știu câtelea mesaj cu link la idioțenia aceea cu poliția animalelor.
1! Nu mai înghițiți toate dejecțiile care se mediatizează sub forma unor idei deosebite!
2! Care prost și-ar omorâ propriul cal în bătaie, când prețul unui cal se învârte în jurul sumei de 2500RON (bani la care mulți țărani visează doar)?! Eu nu am cunoscut încă țărani atât de proștî și nici nu cred că există (iar dacă totuși sunt, ei sunt în număr nesemnificativ). Dacă i-au bătut alții calul, poate liniștit sa apeleze la poliție, nu e nevoie de poliția animalelor.
3! Există însă oameni naivi, a căror viață s-a desfășurat în umbra porstiilor de televiziune zise PRO TV si ACASA care încă par a duce o campanie de imbecilizare a populației și culmea e că au succes. Nu e de mirare că lumea o duce prost in țară. Parcă nu ar exista probleme mai importante decât animalele. Din punctul lor de vedere trebuie acum aruncați bani aiurea pentru a pedepsi pe cei care maltratează animalele. Din punctul meu de vedere, dacă au succes, i-ați ajutat pe niște hoți să vă mai scape de niște bani care puteau altfel să fie investiți în infrastructură, învățământ, în alte nevoi reale sau donati unor case de copii sau bătrâni. Dacă reușiți, cineva are să iși spele bine mâinile în acea afacere, are să scoată și un profit, iar apoi are 2 variante
-renunță și toată lumea constată că a eșuat sau că merge prost în special din cauza mentalității românilor (aspect real de altfel), și se va spune că încă nu a venit timpul pentru așa ceva în România și tot proiectul dispare treptat. Concluzie la care la fel de bine se putea ajunge înainte de a face vreun demers.
-ca și mai sus cu diferența că la urmă se lasă proiectul pe mâna unor entuziaști ce ulterior se vor plânge de lipsa fondurilor și vor face tot ce le stă în putere dar nimănui nu le va păsa de ei, pentru că nu vor mai fi utili nimănui, decât altor entuziaști care vor dona ca oile pentru ceva ce nici ei nu înțeleg cum funcționează, înțeleg doar scopul.

Update
Ca să nu muriți proști: de felul în care se comportă oamenii cu animalele se poate ocupa si Poliția, dar numai dacă se fac niște legi in acest sens, iar poliția animalelor nu va avea nici o autoritate dacă nu vor exista niște legi pe care să le apere, dar cum spuneam, la fel de bine s-ar putea ocupa de aceste cazuri poliția existentă deja, daca ar fi legi, motiv pentru care oricum o privești, "poliția animalelor" e inutilă. Băgați bine la cap! Și nu-mi faceți acum analogii la poliția rutiera, dacă tot nu știți pe ce lume trăiți.


p.s. animalele se bat si se ucid și între ele. Dacă aveți succes cu poliția animalelor va rog să opriți și violența între animale.

6 comments:

Laura said...

:)) am mai patit si io d-astea..
cum vrei tu..io am pus acolo pt ca creed (adik chiar cred) ca esti un om luminat, desi nu-nteleg totdeauna ce scrii :D dar probabil ca ar trebui sa cunosc anumite contexte ca sa-nteleg.
un banc f tare: cica un copil si-a dorit de cand era mic sa se faca mare scriitor.isi dorea sa scrie chestii care sa-i fac pe oameni sa innebuneasca, sa-i arunce dintr-o stare in alta, sa-i faca sa strige, sa se dea cu capu' de pereti ca apoi cu ochii plini de lacrimi sa cada intr-o criza de ras isteric.copilul a crescut si si-a indeplinit visul..scrie mesaje de eroare la microsoft.
daca ai timp cauta pe youtube swingle singers, sunt f tari

Anonymous said...

Ma gandeam ca , atata munca depusa ca sa demasti o mascarada,frumos. Esti un IDOL.

a! sa nu uit , degeaba.

Alex said...

pentru anonymous:
Pe la voi nu se gandeste romaneste? Te gandeai ca frumos? Ce gand coerent! Cuvintele "gandeam", "munca" si "frumos" unde le-ai invatat? Prin Lords nu va invata asa ceva.

Anonymous said...

Stii nu inteleg desi esti berbec, bivol si alte cele, esti profund nemultumit de politia animalelor.Cred ca un nou eseu,sau cum iti place sa il numesti, ar fi potrivit ptr. a intelege aceasta dilema.
Incep sa cred ca totul e o diversiune.


Apropo de Lords,as fi jurat ca esti fan "animals funniest moments" .ma corectezi daca am gresit titlul emisunii, am incredere ca vei face asta. :)
astept raspuns prompt.

Alex said...

Nu sunt eu berbec si bivol, sunt om. Nu cred in horrorscop.
nu sunt nemultumit de ceva ce nu exista, cum ar fi politia animalelor. Sunt "incantat" de faptul ca se sustine o idee fara ca cei care o sustin sa aiba habar de implicatiile ei.
Cat despre emisiunea despre care ai scris nu stiu nimic. La tv nu m-am uitat altfel decat intamplator de la campionatul de formula 1 din 2006 incoace.

Laura said...

;)) acum stiu sigur de ce zic ca esti luminat (in definitia mea, desigur).
zici de 'the jaba'..ce zici de 'cane with ape'?
luminat si funny (desi in principiu cele doo se includ)