Nu ştiu ce mi-a venit de o vreme. Mă cuprind amintirile sentimentelor trecute... uneori îmi vin uşor şi rar, dar alteori mă înghesuie de nu mai ştiu pe care să-mi opresc gândul... dar mă bucură. Toate verile copilăriei(dar şi vacanţele de iarnă si de primăvară) mi le-am petrecut la ţară...
Dimineaţa plecam cu bunicul la câmp... Pe la amiază ne întorceam, mâncam, dormeam o oră,două sau porneam TV-ul,poate mai citeam sau meşteream ceva ... şi apoi iar la câmp sau muncă prin gospodărie... De copil ce eram, oboseala nu era niciodată o problemă. De îndată ce terminam munca, uneori, nici nu mai mergeam acasă împreună cu bunicul, mergeam să joc fotbal cu ceilalţi copii din sat. Nu purtam noi ceasuri de mână. Când se întorceau ciurdarii cu vacile de la păşune porneam şi noi spre casele noastre. Terenul de fotbal era în curtea şcolii din sat, iar vacile treceau prin faţa şcolii şi le vedeam din curte. Seara, după cină şi obişnuita cană cu lapte stăteam în pat şi, împreună cu bunicii şi sora mea, Corina, urmăream TVR 1.
Întâmplător, astăzi mi-a venit în gând numele de Gabriel Cotabiţă(n-am dat cu el mâna niciodată, dar din cauza lui am scris toate cele de mai sus)... şi m-am gândit apoi să-l caut pe youtube, că... cine ştie, poate îmi mai amintesc ceva. Mi-am şi adus aminte de Cerbul de aur... programul pe care îl aşteptam cu sufletul la gură în fiecare seară pe la sfârşitul vacanţelor de vară... Nume nu mai înşir aici, dar cred că filmarea următoare are să îi bucure pe unii
1 comment:
Fiecare cred ca are amintiri frumoase mai ales din copilarie si poate cateodata amintirile sunt sunt mai frumoase decat prezentul,din ceea ce ai zis tu cel mai mult mi-o placut faza cu ciurdarii,chiar am ras...cat despre tvr 1,cerbul de aur si eu le urmaream cu placere .
Post a Comment