Totuși, lăsând deoparte aceste prejudecăți, melodia urmatoare a lui jDiggz îmi place, dar poate că nu ajungea la urechile mele dacă nu avea o contribuție la aceasta și artistul Daniel Victor - fondatorul, compozitorul și interpretul formației Neverending White Lights.
Thursday, February 10, 2011
This Time
Sunt împotriva muzicii hip-hop a ultimilor ani și am parcă ceva personal împotriva "artiștilor" actuali ai acestei "culturi". Din ghetourile și mizeria societății lor au fost pescuiți de către MTV împreună cu alte astfel de posturi și puși în prim plan cu nimic mai curați decât așa cum erau când au fost scoși. Acum sunt toți vedete, iar cu lătratul lor (numit și muzică de către unii) își promoveaza (in)cultura la scenă deschisă: bani, bijuterii/lanțuri, dușmani, târfe și iarăși bani (cu nimic mai presus decât maneliștii autohtoni). Au un fel de cult al "valorilor" mai sus enunțate care a lăsat o amprentă puternică în mintea aspiranților scenei hip-hop, dar care, din păcate, s-a răspândit și în pop, iar de R&B nu mai vorbesc. Acestea sunt cauzele unor prejudecăți care mă determină să simt repulsie față de aproape orice noutate ce iese din gurile lor răgușite și nituite cu aur și platină.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment