Prietenii stiu de ce...

... acum urmeaza sa va spun o poveste. Va voi destainui de ce m-ati auzit candva pomenind despre baliga de Fenix (conform DEX-ului asa se scrie numele pasarii care in limba latina este cunoscuta ca fiind Phoenix). Nu va speriati nu este vorba despre un scaun realizat, adunat si amestecat de catre membrii formatiei Phoenix; nici gand sa-mi treaca asemenea idei prin creierul meu constipat, prin urmare puteti sa cititi linistiti mai departe pentru ca nu are sa vi se faca scarba daca nu vi s-a facut deja.
A fost odata ca niciodata un sambure de pruna ramas pe pamant intre firele de iarba. Era gol, rece, tacut si uscat. Cum a ajuns in acea situatie? E un fenomen tipic samburilor de prune sa ajunga astfel: cade pruna din prun, poate ca se mai rostogoleste si sare putin dupa ce se desprinde de pomul care i-a dat viata. Daca hazardul ii randuieste sa cada pe pamant bun poate ca intr-un an prinde radacini, iar dupa un timp mai indelungat, ceea ce a fost pruna devine prun si noul prun face la randul lui prune. Simplu, nu? Toata lumea stie. Daca insa nu se intampla astfel, atunci povestea poate lua diferite intorsaturi. Sa revenim insa la oile noastre, mai exact la samburele nostru de pruna. Cum a ajuns gol? Invelisul lui a suferit cateva muscaturi si a alunecat bucata cu bucata in stomacul unui copil feroce. V-as povesti si drumul pana in stomac si de la stomac mai departe dar as devia prea mult de la poveste; in acest scop exista manuale de biologie. Samburele cu putinul invelis ramas a fost aruncat de acelasi copil feroce in iarba (copilul se pare ca a nimerit pe pamant bun... intre prune). Au mancat furnicile ce a mai ramas pe samburele nostru si s-a uscat la soare. Apoi a venit toamna, apoi a venit mistretul, dar mistretului i-a fost greata sa rontaie dupa copil. Apoi a venit iarna si uite asa samburele nostru a devenit rece. Tacut a fost el dintotdeauna. Se apropia primavara iar fostii lui colegi de pom care au fost mai norocosi se pregateau sa se ridice incetisor. Nimic neobisnuit pana aici... dar... deodata... pe samburele nostru l-a plesnit ceva insuportabil de fierbinte. Soarta insa a fost de partea lui: nu avea sistem nervos si pe deasupra murise definitiv si irevocabil cu mult inainte ca pasarea Fenix sa treaca in zbor pe deasupra lui. O veverita curioasa il privea din apropiere, insa soarta n-a fost la fel de blanda cu aceasta... sucombase letal prin deces, incet, sub o baliga de Fenix si ca orice veverita, va dati seama ca avea sistem nervos. Spre deosebire de pasarea Fenix, baliga acesteia nu renaste din propria cenusa, prin urmare aceasta nu mai reprezinta nici un pericol.
Pe masura ce primavara intra in vigoare o buruiana incepea sa se ridice incet langa scena tragediei. Crestea intr-o zi cat cresteau altele in zece. Poate ca cenusa baligii de Fenix aducea un plus de fertilitate solului pe care cazuse, dar si omizile care o rodeau cresteau pe masura. Buruiana devenea tot mai mare. Vrejul de fasole din povestea lui Jack era mic copil iar uriasul isi facea planuri sa ajunga pe Luna, sustinut fiind de MA-SA.
To be continued...