Timshel

Fragment din traducerea în limba română a romanului "La răsărit de Eden" scris de John Steinbeck. L-am citit cu mulți ani în urmă, dar evenimentele ultimelor zile m-au făcut să simt ca este important să dau jos praful de pe acest dialog:

"― Mi se părea că omul care a putut concepe această măreaţă poveste, trebuia să ştie exact ceea ce voia să spună şi că nu poate fi o confuzie în exprimare.
― Zici "omul". Deci nu crezi că e o carte divină, scrisă cu degetul de cerneală al lui Dumnezeu?
― Cred că mintea care a putut să gîndească această poveste a fost o minte curios de divină. Am avut şi în China cîteva asemenea minţi.
― Voiam doar să ştiu, spuse Samuel. Aşadar nu eşti totuşi prezbiterian.
― V-am spus că devin din ce în ce mai chinez. Dar să continui. Am plecat la San Francisco la sediul asociaţiei noastre familiale. Aţi auzit de asta? Familiile noastre mari au centre unde orice membru al ei poate primi ajutor sau îl poate oferi. Familia Lee este foarte mare. Se îngrijeşte de membrii ei.
― Am auzit de asta, spuse Samuel.
― Vă gîndiţi la lupta chinezilor împotriva sclaviei fetelor?
― Da, cred că da.
― E o mică diferenţă, spuse Lee. M-am dus acolo pentru că în familia noastră există un număr de domni bătrîni veneraţi, foarte învăţaţi. Sînt gînditori foarte meticuloşi. Un om poate pierde ani întregi cîntărind o frază a învăţatului pe care voi îl numiţi Confucius. M-am gîndit că ar putea exista experţi în ce priveşte sensul cuvintelor care ar putea să mă îndrume. Sînt bătrîni simpatici. Fumează două pipe cu opium după-amiaza şi asta îi odihneşte şi le ascute spiritul, şi stau toată noaptea cu mintea limpede. Cred că nici un alt popor nu a fost în stare să folosească cum trebuie opiumul.
Lee îşi înmuie limba în băutura neagră.
― Mi-am supus respectuos problema unuia dintre aceşti înţelepţi, i-am citit povestea şi i-am spus ce am înţeles din ea. În noaptea următoare, s-a întîlnit patru dintre ei şi m-au chemat şi pe mine. Am discutat povestea toată noaptea.
Lee rîse.
― Cred că e caraghios, zise el. Ştiu că n-aş îndrăzni să povestesc asta multor oameni. Puteţi să vă închipuiţi patru domni bătrîni, cel mai tînăr are acum peste nouăzeci de ani, apucîndu-se să studieze ebraica? Au angajat un rabin învăţat. S-au apucat să studieze de parcă ar fi fost copii. Caiete, gramatică, vocabular, fraze simple. Puteaţi vedea ebraica scrisă cu cerneală chinezească şi cu pensula! Scrisul de la dreapta la stînga nu-i deranja atît de rău cum te-ar deranja pe dumneata, pentru că noi scriem de sus în jos. Ei aveau simţul perfecţiunii! Au mers la rădăcina problemei!
― Şi tu? spuse Samuel.
― Eu m-am ţinut alături de ei, minunîndu-mă de mintea lor mîndră şi limpede. Am început să-mi iubesc rasa şi pentru prima oară am dorit să fiu chinez. La fiecare două săptămîni mă duceam la o întîlnire cu ei, şi aici, în camera mea, am scris pagini întregi. Am cumpărat toate dicţionarele ebraice cunoscute. Dar domnii cei bătrîni mi-o luau mereu înainte. Nu peste mult timp, l-au întrecut pe rabin; el a adus un coleg al său. Domnule Hamilton, ar fi trebuit să asistaţi la unele nopţi de argumentări şi discuţii. Ce întrebări, ce analize, ce judecată frumoasă, ce judecată minunată. După doi ani, am simţit că putem să ne apropiem de cele şaisprezece versete ale capitolului patru din Geneză. Domnii mei cei bătrîni simţeau şi ei că vorbele acelea sînt importante ― "tu îl vei stăpîni" şi "tu să-l stăpîneşti". Şi iată aurul extras din mineritul nostru: "Tu poţi să-l stăpîneşti. Poţi să stăpîneşti păcatul". Bătrînii domni au zîmbit, au dat aprobator din cap şi au considera că anii au fost bine folosiţi. Asta i-a scos şi din carapacea lor chinezească, iar acum studiază greaca.
Samuel spuse:
― E o poveste fantastică. Am încercat să te urmăresc şi poate mi-a scăpat ceva. De ce este atît de important cuvîntul acela?
Mîna lui Lee tremură în timp ce umplu ceştile delicate. Şi o bău pe a lui dintr-o înghiţitură.
― Nu înţelegi? strigă el. Traducerea populară americană le ordonă oamenilor să învingă păcatul, şi păcatul poate fi numit ignoranţă. Traducerea lui King James face o promisiune în "tu îl vei stăpîni", dînd să se înţeleagă că omul va învinge cu siguranţă păcatul. Dar cuvîntul ebraic, cuvîntul timshel, "tu îl poţi stăpîni" îţi dă o posibilitate de alegere. Poate că e cel mai important cuvînt din lume. Asta înseamnă că drumul este deschis. Dreptul de a alege revine omului. Pentru că dacă e adevărat "îl poţi stăpîni", este tot atît de adevărat şi că "nu-l poţi stăpîni". Nu înţelegi?
― Ba da, înţeleg. Înţeleg. Dar tu nu crezi că asta este o lege divină. De ce îi simţi atunci importanţa?
Lee răspunse:
― Am vrut să vă spun asta mai de mult. Am şi anticipat întrebările dumitale şi sînt bine pregătit. Orice scriere care a influenţat gîndirea şi viaţa unui mare număr de oameni este importantă. Există milioane de secte şi biserici care simt ordinul "tu să-l stăpîneşti", şi fac totul ca să-l asculte. Şi sînt alte milioane care cred în predestinare, "tu îl vei stăpîni". Nimic din ceea ce ar face nu ar putea opri destinul. Dar "tu poţi". Asta îl face pe om măreţ, îi dă ceva asemănător zeilor, pentru că în slăbiciunea şi murdăria lui, în uciderea fratelui lui, el are totuşi posibilitatea alegerii. Îşi poate alege drumul, poate lupta şi cîştiga. Vocea lui Lee era un cîntec de triumf.
Adam spuse;
― Tu crezi asta, Lee?
― Da. Da, cred. Este uşor ca din lenevie, din slă­biciune, să te arunci în braţele lui Dumnezeu spunînd: "N-am avut încotro; drumul era dinainte stabilit". Dar gîndeşte-te la măreţia alegerii. Îl face pe om, om. Pisica n-are nici o posibilitate de alegere, albina trebuie să facă miere. Nu este nimic divin în asta. Şi ce credeţi, domnii aceia bătrîni care alunecau uşor spre moarte, mai doresc acum să moară?
Adam spuse:
― Vrei să zici că chinezii aceştia cred în Vechiul Testament?
Lee răspunse:
― Bătrînii aceştia cred într-o poveste adevărată, şi îşi dau seama dacă o poveste e adevărată, atunci cînd o ascultă. Ei sînt criticii adevărului. Ei ştiu că cele şaisprezece versete sînt o poveste a omului în orice epocă, sau cultură, sau rasă. Ei nu cred că un om e în stare să scrie adevărul în cincisprezece versete şi trei sferturi şi să spună o minciună într-un singur verb. Confucius îi învaţă pe oameni cum trebuie să trăiască pentru a avea o viaţă bună şi fericită. Dar aceasta ― aceasta este o scară pe care să ajungi la stele. Lui Lee îi străluceau ochii. Niciodată nu trebuie să pierzi din vedere asta. Ea alungă de sub picioare slăbiciunea, laşitatea şi lenevia.
Adam zise:
― Nu ştiu cum ai putut să găteşti, să creşti băieţii, să mă îngrijeşti pe mine şi să mai faci toate astea.
― Nici eu nu ştiu, făcu Lee. Dar îmi fumez cele două pipe după-amiază, nici mai mult, nici mai puţin, ca bătrînii. Şi simt că sînt om. Şi simt că omul este un lucru foarte important ― poate mai important decît o stea. Asta nu înseamnă teologie. Nu sînt înclinat spre divinitate. Dar simt o dragoste nouă pentru acel instrument strălucitor, sufletul omenesc. Este un lucru frumos şi unic în univers. Este mereu atacat, dar niciodată distrus ― pentru că "tu poţi"."