Saturday, July 25, 2009

Thursday, July 2, 2009

00:20 AM

3 iunie
noapte
Puterea obişnuinţei e mare. Să mă culc? Să nu mă culc?
În urmă cu câteva minute mă gândeam să mai postez ceva. Am realizat că mi-am uitat şi tema articolului. Mai bine m-aş culca... dar...
Să fie acesta al 100-lea articol. La fel de sec precum primul.
3 iunie 00:27 AM
:p

Coplata

Şi-au găsit şi ei momentul... Poate că au început să sufere din lipsă de ocupaţie ca urmare a crizei.
Coplata în sănătate s-ar putea numi oare legalizarea şpăgii? Trebuie să se aleagă şi statul cu ceva dacă nu reuşeşte să o oprească. După cum bine ştim cu toţii, furtul se pedepseşte pentru că statul nu acceptă concurenţă.
Care opţiune ar fi mai rentabila? Un tratament sau o înmormântare? Înmormântarea e o investiţie de durată. Te scapă de intervenţii costisitoare şi repetate. Aduce şi un avantaj pentru buget: mai puţine pensii de plătit.
Hai să fim cu toţii eroi! Sa murim pentru buget! Pensionarii sunt invitaţi în prima linie.

Saturday, June 20, 2009

cugetarile ţăranozaurului

"Vreau creier cu pilot automat ca să mă pot odihni în timp ce muncesc."
"De când îmi câştig pâinea cam uit să o mai şi mănânc."
"Life sucks, but only when you give it candy." (mulţumiri Laurei pentru că mi-a amintit ce am spus)
"Un prieten imaginar este un prieten complex a cărui parte reală este egala cu zero."

Sunday, June 14, 2009

din grădina zoologico-administrativă

Astăzi aflu că dacă mai vreau să am un loc de muncă stabil ca şi până acum, din septembrie încolo va trebui să am firmă. Cu alte cuvinte îşi restructurează şefu' firma, iar eu va trebui să-mi fiu propriul şef şi să-i trimit facturi pentru ceea ce fac, dar în acest fel am o libertate teoretic mai mare, problemele rămân: lipsa timpului şi faptul că nu ştiu limba daneză, prin urmare libertatea respectivă o voi putea exploata într-o foarte mică măsură.
E foarte probabil să mai fie o grămadă de aspecte pe care încă nu le cunosc şi voi vedea ce se întâmplă în continuare, dar mă amuză gândul că dacă aş da faliment ar trebui să mă dau afară 8-}

Sunday, June 7, 2009

Sfânta Liturghie savârşită pentru prima dată in Parohia Ortodoxă Română din Odense

Astazi, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a săvârşit pentru prima dată în Parohia Ortodoxă Română din Odense slujba Sfintei Liturghii. De acum înainte, cei care doresc să vină pot să afle informaţiile necesare la pagina http://bisericaodense.danemarca.dk/ Deocamdată avem la dispoziţie o biserică a mănăstirii romano-catolice din Dalum. Adresa este Dalumvej 105.