De mai bine de un an incoace acest jurnalist pe nume Victor Roncea isi ocupa timpul cu denigrarea unei personalitati importante a culturii romanesti, cautandu-i noduri in papura, agatandu-se de orice ocazie prin care sa-si manifeste frustrarile fata de acesta. Mie, personal, imi pare deja psihotic. Acum isi manifesta influenta in jurul Parintelui Iustin Parvu; am impresia ca mai demult si-a incercat norocul cu Petre Tutea daca nu ma inseala memoria. Parca si-ar cauta lui insusi dovezi ca ar avea dreptate.
Aparent se simte tradat de faptul ca ar fi aflat, de nu stiu unde, ca domnul Dan Puric ar fi colaborat cu securitatea candva prin 1976. Sa ma scuzati acum, poate ca sunt eu prea tanar si prost ca sa inteleg astfel de lucruri, dar cati oameni nu au fost obligati sa faca astfel de compromisuri in acele vremuri?
Mai Roncea, ai avut norocul de care acum ar trebui sa fii multumit, ca nu ai stat prea multe decenii sub acel regim, pentru ca ai fi ajuns si tu, cu siguranta, sa-ti lingi carnetul de membru de partid ca sa ai acces la un litru de lapte, daca nu ai si facut-o, la fel cum faceau aproape toti cei care acum, vezi Doamne, se afla in CNSAS si dezgroapa oasele cainilor comunisti pe care le arunca pe urma in gura presei. Crezi ca pentru cei pe care-i studiati voi acum a fost usor? De ce n-ai facut tu scandal inainte de 89. Acum esti bun de gura, dar candva erai cu botul pe labele PCR-ului, asa cum a fost toata tara. Cand nu faci nimic nu gresesti cu nimic si nu reprezinti nici un avantaj si nici un pericol, prin urmare nu te cauta nimeni. Oamenii importanti sunt cei pe umarul carora stau alegerile importante, iar tu nu esti unul dintre acestia si iti este usor sa arati cu degetul. Nu cumva l-au bagat in oala securitatii si pe Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Bartolomeu Anania?
De multe ori am avut impresia ca unii dintre jurnalistii romani fac jurnalismul pentru ca de altceva n-au fost in stare.
Trec inapoi la persoana a treia. I-am lasat la articolul mentionat mai sus un comentariu pe care l-a sters ulterior si nici nu mi-a raspuns la acel comentariu, prin urmare am sa-l postez aici:
"Incep sa cred ca anumitor jurnalisti nu prea li se cuvine sa-i numesti de exemplu domnul Roncea, ci mai degraba jurnalist Roncea. Om sau cetatean? Ai inceput sa alimentatezi un conflict. A luat proportii pentru ca i-ai dat proportii si n-am sa ma folosesc de politete in fata ta pentru ca orice varsta ai avea actiunile tale par frustrari adolescentine exprimate in cuvintele unui om mare. Fiind constient de problemele dintre doi oameni te-ai folosit de ceea ce ti-a stat in putere pentru a adanci prapastia dintre ei in loc sa cauti sa ii unesti. Nu este oare aceasta fapta de a sminti? Mârâi precum un caine impotriva domnului Dan Puric si te agati de tot ce poti ca sa-l denigrezi, asa cum faceau candva fariseii. A reusit sa aduca la biserica niste oameni care probabil ca fara existenta lui ar fi trait mai departe in ignoranta. Este vinovat pentru aceasta? Te-ai putea tu lauda cu o fapta asemanatoare? Iti amintesti de undeva intrebarea: “De ce l-a ucis Cain pe Abel?” Iar dansul nu s-a laudat, insa oameni care s-au indreptat spre biserica multumita dansului am cunoscut eu. Stie ce faci si uite ca nu te ataca asa cum o faci tu.
” 17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. ” Matei cap 7.
Iar rodul tau care este? Dezbinarea?
Sa arunci piatra nu este calea ortodoxa. Daca te vrei a fi drept crestin mergi la dansul si vorbeste omeneste cu dansul, nu vorbi pe la colturi. Daca-l crezi ratacit de ce nu faci efortul de a incerca sa-l aduci pe calea cea dreapta? Este mai usor sa-l arati cu degetul?
“44. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
45. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” Matei cap 5.
Si nici macar vrajmas nu-ti este.
Probabil ca acum ai sa cauti sa aflii cine sunt pentru ca mi-am permis sa te scutur. Sunt un copil mucos si nesemnificativ. Unul din multimea pe care o dezbini. Despre mine ce ai putea spune? Ca mi-ai vazut candva pseudonimul pe forumul francmasoneria.ro? Este acolo pentru ca le-am spus si celor de acolo lucruri asemanatoare cu cele pe care ti le spun tie, nu pentru ca am vreo legatura cu ei.
Dar cine cauta sa faca dezbinare intre oameni dupa cunostintele tale?"