Hai ca tot nu am postat nimic de mult timp pe aici. Sa scriu si eu ce am mai vazut/patit. La sfarsitul lunii iulie am fost pe acasa. Am pornit intr-o seara de vineri. Totul a fost bine pe autostrazile Europei noastre mari si frumoase, mai putin in Polonia. Era dimineata cand am ajuns la granita dintre Germania si Polonia... atmosfera foarte linistita in masina pana atunci(si somnorosi toti 3 (stiu ca nu am spus care 3)). Trecem de granita: shock. Un drum de cel putin 70Km fara asfalt pe el, facut doar din placi de beton. La 70Km/h "tremuram" in masina ca si intr-un tractor pe camp. Trecem de aceasta portiune, mai mergem cateva ore, timp in care am vazut niste poduri destul de interesante dar cam multe semanau intre ele. Suntem opriti si ni se face semn sa ocolim pentru ca autostrada era blocata. Iesim de pe autostrada. Nicaieri nu era marcat nici un traseu de ocolire, dar "noroc" am avut cu sistemul de navigatie, care ne-a dus incet si sigur pana nicaieri. Drumul s-a tot ingustat dupa aceea drumul nu mai era asfaltat, era drum de caruta, iar intr-un final am ajuns pe un frumos teren cu un parau in fata si o padure dupa. Iarba cat mine de mare si drum nicaieri, dar pe ecran era totusi drum drept inainte, asa ca ne-am intors cu greu si am gasit tot cu ajutorul acestui sistem de navigatie drumul spre autostrada. Ma gandesc acum daca nu cumva acel drum exista si in acte nu doar in harta digitala. Poate ca o fi furat cineva drumul... sau de la prea multa bere au uitat sa-l mai construiasca.
Am mai trecut apoi prin Slovacia, Cehia, Ungaria si am ajuns si noi acasa duminica dupa 10 PM. Ziua urmatoare, la 6 dimineata aveam tren spre Beclean. Ma trezesc cu ochii umflati de oboseala(eu nu am cearcani evidente decat daca imi e fata uda) si plec la gara. Cu niste lei pe care ii mai aveam la mine de cand am plecat din Romania imi cumpar biletul, un Pepsi si nu mai stiu ce mancare. Ajung in Beclean (dupa o calatorie cu discutii binevenite, tipice trenurilor noastre), cobor, iar primul meu gand: sa merg sa schimb niste bani. Prima banca la care ajung: BRD. Coada mare(inainte am coborat si in Cluj cu acelasi scop, dar am intalnit aceeasi situatie), ma grabeam deoarece trebuia sa ajung la inmormantare(stiu ca nu v-am spus a cui) asa ca am iesit. Casa de schimb valutar... nimic altceva in afara de dolari, euro si forinti. La BCR era o atmosfera mai placuta. Imi schimba doamnele de acolo banii dupa ce afla ca sunt coroane daneze. Il sun pe Florin (stiu ca nu v-am spus care :D ) sa vina dupa mine pt ca am terminat. Vine si plecam la Ocnita. Preotul asteptase cam mult pana am ajuns si noi. M-am intalnit cu parintii dupa care a inceput slujba.
Eu cu bunicul din Ocnita (din partea mamei) ne-am vazut doar de 2 ori. Acum, la a treia intalnire il vedeam doar eu cu ochii. A fost cantor la biserica din sat. Cand ne-am intalnit prima data m-a dus la biserica din Ocnita. Aveam 12 ani. Cand ne-am intalnit a doua oara am mers cu dumnealui la biserica din Oradea unde obisnuiam sa merg eu.
In noaptea de dupa inmormantare am dormit la Bistrita, iar in ziua urmatoare am mers cu surioara mea Ioana la bunicii din Nuseni unde am stat pana a doua zi. Nuseniul e satul in care mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei. Sunt superbe dealurile de acolo... si oamenii, gandul acelui sat, amintirea oamenilor... amintirea privirilor senine, libere, amintirea libertatii proprii, sentimentul de casa... Dealul din spatele casei unde stateam si priveam apusurile, unde mi-au venit in minte versurile primei poezii, unde stateam si citeam candva "Avatarii faraonului Tla"... unde avea bunicul via. Acolo era si nucul in care obisnuiam sa ne cataram cand eram mici, merii si prunii. Acolo erau amintirile zilelor de munca la camp. Acolo erau serile linistite in care batranii ieseau "in povesti" pe bancile de pe marginea drumuli, asteptand cireada de vite. Tei... miros de tei si adieri linistite dupa zile de munca. Amintirea clipei e intotdeauna mai pretuita decat clipa.
Am mers apoi pana la manastirea Nicula, motive personale. Am pornit apoi spre Oradea. Am facut o oprire de cateva ore in Cluj doar pentru ca imi place sa ma plimb prin Cluj.
In zilele ce au urmat m-am odihnit si m-am intalnit cu prietenii. In weekend am plecat in Cheile Turzii la catarat. Au fost trasee destul de dificile comparativ cu cele din Suncuius pentru aceleasi notatii, dar, oricum, cu cat e mai dificil un traseu cu atat e satisfactia mai mare cand ajungi in varf. Ar fi urmat apoi sa mergem la festivalul de la Sighisoara, dar in drum spre Sighisoara ni s-a rupt cablul de la pedala d ambreaj. Partea neobisnuita: am facut 230 Km(pana in Oradea), iar Istvan schimba vitezele fara sa mai foloseasca ambreajul(daca cineva crede ca numai la Dacia se pote... se inseala, si la Citroen Xantia se poate daca ii gasesti in fiecare viteza turatiile la care se poate)... treaba destul de grea, dar bine ca era noapte si nu am incurcat traficul. Saptamana urmatoare: plimbari, plimbari, pizza, plimbari... si la urma back to Denmark. Mi-au pierdut cei de la aeroportul din Budapesta bagajul si mi l-au trimis dupa aproape o luna. Imi lipsea MP3 playerul din el, dar mi-am cumparat iPod.
In rest, de atunci: munca si pierdere de vreme.
Am mai trecut apoi prin Slovacia, Cehia, Ungaria si am ajuns si noi acasa duminica dupa 10 PM. Ziua urmatoare, la 6 dimineata aveam tren spre Beclean. Ma trezesc cu ochii umflati de oboseala(eu nu am cearcani evidente decat daca imi e fata uda) si plec la gara. Cu niste lei pe care ii mai aveam la mine de cand am plecat din Romania imi cumpar biletul, un Pepsi si nu mai stiu ce mancare. Ajung in Beclean (dupa o calatorie cu discutii binevenite, tipice trenurilor noastre), cobor, iar primul meu gand: sa merg sa schimb niste bani. Prima banca la care ajung: BRD. Coada mare(inainte am coborat si in Cluj cu acelasi scop, dar am intalnit aceeasi situatie), ma grabeam deoarece trebuia sa ajung la inmormantare(stiu ca nu v-am spus a cui) asa ca am iesit. Casa de schimb valutar... nimic altceva in afara de dolari, euro si forinti. La BCR era o atmosfera mai placuta. Imi schimba doamnele de acolo banii dupa ce afla ca sunt coroane daneze. Il sun pe Florin (stiu ca nu v-am spus care :D ) sa vina dupa mine pt ca am terminat. Vine si plecam la Ocnita. Preotul asteptase cam mult pana am ajuns si noi. M-am intalnit cu parintii dupa care a inceput slujba.
Eu cu bunicul din Ocnita (din partea mamei) ne-am vazut doar de 2 ori. Acum, la a treia intalnire il vedeam doar eu cu ochii. A fost cantor la biserica din sat. Cand ne-am intalnit prima data m-a dus la biserica din Ocnita. Aveam 12 ani. Cand ne-am intalnit a doua oara am mers cu dumnealui la biserica din Oradea unde obisnuiam sa merg eu.
In noaptea de dupa inmormantare am dormit la Bistrita, iar in ziua urmatoare am mers cu surioara mea Ioana la bunicii din Nuseni unde am stat pana a doua zi. Nuseniul e satul in care mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei. Sunt superbe dealurile de acolo... si oamenii, gandul acelui sat, amintirea oamenilor... amintirea privirilor senine, libere, amintirea libertatii proprii, sentimentul de casa... Dealul din spatele casei unde stateam si priveam apusurile, unde mi-au venit in minte versurile primei poezii, unde stateam si citeam candva "Avatarii faraonului Tla"... unde avea bunicul via. Acolo era si nucul in care obisnuiam sa ne cataram cand eram mici, merii si prunii. Acolo erau amintirile zilelor de munca la camp. Acolo erau serile linistite in care batranii ieseau "in povesti" pe bancile de pe marginea drumuli, asteptand cireada de vite. Tei... miros de tei si adieri linistite dupa zile de munca. Amintirea clipei e intotdeauna mai pretuita decat clipa.
Am mers apoi pana la manastirea Nicula, motive personale. Am pornit apoi spre Oradea. Am facut o oprire de cateva ore in Cluj doar pentru ca imi place sa ma plimb prin Cluj.
In zilele ce au urmat m-am odihnit si m-am intalnit cu prietenii. In weekend am plecat in Cheile Turzii la catarat. Au fost trasee destul de dificile comparativ cu cele din Suncuius pentru aceleasi notatii, dar, oricum, cu cat e mai dificil un traseu cu atat e satisfactia mai mare cand ajungi in varf. Ar fi urmat apoi sa mergem la festivalul de la Sighisoara, dar in drum spre Sighisoara ni s-a rupt cablul de la pedala d ambreaj. Partea neobisnuita: am facut 230 Km(pana in Oradea), iar Istvan schimba vitezele fara sa mai foloseasca ambreajul(daca cineva crede ca numai la Dacia se pote... se inseala, si la Citroen Xantia se poate daca ii gasesti in fiecare viteza turatiile la care se poate)... treaba destul de grea, dar bine ca era noapte si nu am incurcat traficul. Saptamana urmatoare: plimbari, plimbari, pizza, plimbari... si la urma back to Denmark. Mi-au pierdut cei de la aeroportul din Budapesta bagajul si mi l-au trimis dupa aproape o luna. Imi lipsea MP3 playerul din el, dar mi-am cumparat iPod.
In rest, de atunci: munca si pierdere de vreme.
